Știri » Știri locale »
Medicii legişti au stabilit - pacientul aflat în ambulanţa lovită de maşina lui Ionel Manţog a murit în urma unui infarct (25 Nov 2009)
Bărbatul care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului rutier provocat ieri de Ionel Manţog a murit din cauza problemelor cardiace pe care le avea. Şefa Serviciului de Medicină Legală Gorj, dr. Claudia Beldean, a efectuat azi necropsia lui Constantin Frăţilă, de 57 de ani, şi afirmă că infarctul a generat decesul acestuia. Beldean afirmă că organele interne ale pacientului erau în perfectă stare, iar leziunile suferite după accident erau minore şi nu îi puteau pune viaţa în pericol.Trupul neînsufleţit al lui Constantin Frăţilă a fost ridicat de la morgă de către rudele sale. Familia acestuia va fi ajutată la înmormântare de fratele lui Ionel Manţog, care a venit azi la spital şi a discutat inclusiv cu soţia celui decedat.
Necropsia a fost efectuată de medicii legişti în condiţiile în care aceştia sunt în cele patru zile de concediu fără plată, la SML Gorj fiind aduse şi trupurile neînsufleţite ale altor două persoane care au murit ieri în alte accidente rutiere grave produse în judeţ. Rudele acestora s-au luat la ceartă la un moment dat, cerându-le medicilor legişti să facă necropsia în ordinea aducerii cadavrelor la morgă, medicii fiind nevoiţi să facă apel la calm şi decenţă pentru a calma spiritele.

























































