Știri » Știri locale »
Gorjenii care au murit la Revoluţie au fost cinstiţi la Târgu Jiu (22 Dec 2009)
Autorităţile locale şi judeţene au comemorat astăzi împlinirea a 20 de ani de la evenimentele din 1989. Chiar dacă, atunci, la Târgu Jiu nu s-a tras în oameni, 15 tineri şi-au pierdut viaţa pentru că se aflau în acea perioadă în armată, în oraşele în care a fost într-adevăr revoluţie.
În memoria lor s-a organizat astăzi, în Piaţa Prefecturii, un ceremonial civil, militar şi religios la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, cadre militare, dar şi familiile celor care au murit în Revoluţia din 1989. În numele acestora din urmă a ţinut un discurs tatăl unuia dintre cei care au murit la datorie, profesorul Grigore Haidău. Acesta a ţinut să menţioneze că, dacă românilor nu le e bine nici la 20 de ani de la Revoluţie, nu este vina celor care au murit, ci a noastră pentru că nu am reuşit să le continuăm idealurile.
În discursul său, prefectul Liviu Andrei a condamnat comunismul şi a readus în memorie numele gorjenilor care, prin sacrificiul suprem, ne-au adus libertatea acum 20 de ani.
Manifestările dedicate eroilor Revoluţiei din 1989 s-au încheiat prin depunerea de coroane şi jerbe de flori la Placa memorială din Piaţa Revoluţiei şi prin Defilarea Gărzii de Onoare.
























































