Știri » Știri locale »
Un miliard de euro pentru un grup de 500 MW ce costă doar 500 de milioane! (22 Iun 2010)
Nu demult, Marcel Hoară vorbea despre investiţia privind construirea unui nou grup la Complexul Energetic Rovinari. Numai că, el nu a vorbit de costul uriaş, adică nu mai puţin de un miliard de euro. Specialiştii oneşti de la CE Rovinari, care sunt ţinuţi numai de decor de şefii societăţii, arată însă că investiţia nu ar trebui să coste mai mult de 500 milioane de euro. „Apă de răcire există, gospodărie de cărbune - echipamente de alimentare cu combustibil, sau linie de evacuare a puterii electrice sunt făcute la Rovinari, ele există, nu necesită cheltuieli în plus”, au declarat ieri specialişti din cadrul CE Rovinari. Directorul general, Tiberiu Trotea, a spus însă că s-a ajuns la suma de un miliard de euro, pentru că, iniţial, nu au fost făcute toate calculele. În ciuda celor spuse de Trotea, specialiştii sunt de părere că un megawatt construit costă doar un milion de euro, iar asta înseamnă că totalul investiţiei nu ar trebui să depăşească 500 milioane de euro: „Capacitatea instalată de un megawatt este de o cotă medie de un milion de euro. Mai exact, costul unui megawatt construit este între 800 – 1,2 milioane de euro. Aceste lucruri se ştiu, specialiştii nu pot fi trimişi în decor… Dar, dacă se discută de un miliard de euro, este dubios. În consecinţă, costul unui megawatt ar fi de… 2 milioane de euro. Este o aberaţie!”, au afirmat oamenii de specialitate de la Complexul Energetic Rovinari.
























































