Știri » Știri locale »
Investiţiile de mediu, polemici în Consiliul Judeţean (30 Iun 2010)
Şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean (CJ) Gorj nu a fost una obişnuită, chiar dacă ordinea de zi arăta iniţial că proiectele nu sunt unele controversate şi nu vor naşte discuţii. Polemici a creat însă raportul de activitate al preşedintelui CJ Gorj, pe anul 2009, căruia i-a dat citire, la jumătatea şedinţei, chiar Ion Călinoiu. După citirea raportului, niciunul dintre cei prezenţi nu a avut nimic de obiectat la adresa acestuia, deşi informaţiile prezentate de Călinoiu nu au avut darul de a menaja pe cineva. În final însă, consilierul judeţean al PD-L, Tiberiu Trotea, a luat cuvântul, legându-se de unele informaţii care au apărut în acest raport.
Datele deranjante pentru consilierul "portocaliu" au fost cele care priveau investiţiile de mediu, sau mai precis lipsa acestora, mai ales la unităţile energetice de la Turceni şi Rovinari. "Faptul că nu s-au făcut retehnologizări pentru reducerea emisiilor poluante la marii agenţi economici care produc energie electrică, respectiv termocentralele Turceni şi Rovinari, arată o lipsă de seriozitate în abordarea acestei problematici", a susţinut în raport Ion Călinoiu, acest fragment enervându-l pe Trotea. Directorul CE Rovinari a contestat lipsa acestor investiţii, acuzându-l pe Călinoiu de rea intenţie în privinţa elaborării acestui document şi de proastă informare. Ion Călinoiu i-a răspuns însă la acuze, menţionând că aceste investiţii nu se pot realiza atâta timp cât salariaţii stau acasă în şomaj tehnic. Şeful CJ Gorj l-a îndemnat, în final, pe Trotea să lase politicul şi să colaboreze pentru binele judeţului.























































