Știri » Știri din sport »
Scârţâie Pandurii (12 Iul 2010)
Alarmă! Divizionara B nu rupe gura târgului în amicale
În focurile pregătirii pentru viitorul sezon, Pandurii o duce greu în amicale. Chiar este prematur să se vorbească de evoluţia în ansamblu a echipei, totuşi un semnal de alarmă trebuie tras. Ceva continuă să nu meargă în mecanismul pandurilor, echipa nescăpând de acel joc înfrânat şi lipsit de clarviziune. Tot mai multe voci susţin că dacă la Târgu-Jiu nu vor mai fi aduşi jucători de valoare, atunci echipa nu va repromova în Liga 1.
Oboseala, bat-o vina!
Sâmbătă după-amiaza, la Târgu-Jiu a avut loc un trial destul de interesant la care au participat Pandurii, Pandurii 2 şi Jiul Rovinari. S-au jucat două meciuri, ambele încheiate la egalitate, 1-1, şi în amândouă jocurile echipa lui Marius Baciu n-a putut învinge divizionarele C gorjene.
În prima parte, echipa mare a pandurilor a remizat cu echipa a doua, însă în trupa lui Baciu şi-au făcut loc multe rezerve. Vedetele au intrat în scenă în meciul doi contra Jiului Rovinari, încheiat tot la egalitate, Pandurii egalând scorul pe final de joc.
Totuşi, pentru cele două evoluţii destul de încâlcite, antrenorul Marius Baciu a avut şi o explicaţie: oboseala!. „A fost o săptămână foarte încărcată şi foarte grea din punct de vedere fizic. Sunt foarte mulţumit de felul în care băieţii au reacţionat, dar la acest ultim amical s-a văzut o oboseală. S-a văzut în reacţiile lor şi la modul în care au abordat jocul, dar meciul-antrenament a fost unul reuşit. Această oboseală este normală şi nu mă îngrijorează deloc deoarece vine după o perioadă în care am avut câte două antrenamente zilnice, cu multe jocuri de verificare. Din punct de vedere fizic, poate a fost prea mult pentru ei la acest ultim joc amical”, a declarat Marius Baciu.
Faptul că antrenorul a pus evoluţia modestă a trupei sale pe seama oboselii poate fi o armă cu două tăişuri. Astfel, tehnicianul se poate păcăli dând vina exclusiv pe oboseală, însă un lucru e cert, şi de asta e sigur şi Baciu, mai are mult de lucru.
Joi, un nou val de disponibilizaţi
În ceea ce priveşte jucătorii veniţi la probe şi pe care antrenorul îi urmăreşte pas cu pas, aceştia îşi vor afla soarta cel mai sigur joi dimineaţa. „Marţi, când ne vom întoarce la antrenamente, vom stabili o parte dintre jucătorii care vor face parte din lotul Pandurilor pentru noul sezon, restul urmând a fi stabiliţi miercuri, după meciul cu Minerul Lupeni, care va fi ultimul meci la Târgu-Jiu înaintea plecării în Austria. Despre cei care au venit la probe, nu m-a convins niciunul. Fertea este un jucător tânăr, interesant, dar nu am luat încă nicio decizie în privinţa lui. Vom stabili ce vom face cu el după meciul de miercuri cu Minerul Lupeni. Depinde de evoluţia lui atunci, dar şi de alte criterii. Trebuie să urmărim în primul rând interesul clubului. Avem foarte mulţi jucători sub contract. Avem muncă foarte grea, pentru că trebuie să renunţăm la nişte jucători care au bani foarte mulţi. Când ai un jucător sub contract, e foarte greu să renunţi la el” a mai spus Baciu.























































