Știri » Monden »
Cauza morţii Mădălinei Manole: a băut 400 mililitri de Furadan (15 Iul 2010)
Institutul Naţional de Medicină Legală a stabilit cauzele decesului Mădălinei Manole. Moartea ei a fost cauzată de înghiţirea, în noaptea sinuciderii, a 400 de mililitri de pesticid Furadan. Nu se ştie deocamdată dacă substanţa toxică a fost diluată înainte de a fi băută, sau dacă a fost combinată cu alte substanţe.
''Moartea a survenit foarte repede, în câteva minute. Este o otravă foarte puternică. Cantitatea ingerată a fost mare, cantitatea absorbită a fost mare. La doza asta este foarte greu să îţi imaginezi că putea fi salvată'', a precizat Dan Dermengiu, director al Institutului de Medicină Legală. Reprezentaţii IML vor face o analiză toxicologică amănunţită pentru a identifica substanţa din sângele vedetei, să vadă dacă pe lângă Furadan artista a mai luat şi alte substanţe toxice sau medicamentoase. Cântăreaţa nu suferea de nicio boală cronică, avea greutate normală, potrivit rezultatelor autopsiei realizate de IML. Potrivit IML, moartea artistei a survenit la un minut de la ingerarea substanţei.
Pesticidul care a provocat decesul Mădălinei Manole este extrem de toxic. Un singur mililitru din această substanţă poate fi fatal dacă este ingerat, spun medicii toxicologi. Pentru că face parte din grupa 1 de toxicitate, Furadanul nu poate fi comercializat. Cu toate acestea, pesticidul se găseşte în cele mai multe gospodării de la ţară.
Mădălina Manole a fost găsită decedată, miercuri dimineaţa, de soţul său, în locuinţa din Otopeni. Incidentul a fost anunţat de acesta la 112 în jurul orei 6.30, însă medicii sosiţi de urgenţă nu au mai putut-o salva pe cântăreaţă.
Sursa: Realitatea
























































