Știri » Știri locale »
SNLO blochează acordarea locuinţelor ANL din Motru (16 Iul 2010)
Blocul ANL din municipiul Motru, cel de-al doilea de acest gen din oraş, nu poate fi dat în funcţiune din cauza Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia care nu a virat banii cuveniţi către bugetul local. Primarul Dorin Hanu susţine în acest caz că „suntem într-o situaţie destul de delicată”. Asta deoarece, menţionează edilul, cei de la CEZ Electrica au cerut suma de 800 milioane de lei vechi pentru a realiza instalaţia electrică la cele 48 de locuinţe. Numai că nevirarea impozitelor de SNLO către bugetul Primăriei Motru îi pune pe şefii administraţiei locale în imposibilitatea de a plăti costul instalaţiei electrice.
În cazul în care cei de la SNLO şi-ar respecta obligaţia financiară, în câteva săptămâni, precizează Hanu, ar putea fi finalizată instalaţia electrică astfel încât apartamentele şi garsonierele să fie date în primire viitorilor chiriaşi. Cât priveşte numărul solicitărilor de locuinţe, edilul şef spune că „cereri sunt în draci”, dar majoritatea unităţilor locative din acest bloc au fost deja repartizate, în baza condiţiilor impuse de către Autoritatea Naţională a Locuinţelor. Cu toate acestea, şeful Primăriei Motru spune că motrenii vor avea ocazia să-şi depună dosarul la viitorul bloc ANL ce se va construi anul viitor.

























































