A furat un cazan, apoi a fugit din țară. Poliția, pe urmele unui tânăr din Târgu Jiu

Un tânăr de 19 ani, din comuna Licurici și un altul, de 21 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, au ajuns în vizorul polițiștilor, fiind cercetați pentru furt.

În fapt s-a stabilit că tinerii, în seara zilei de 1 noiembrie, au pătruns fără drept într-un imobil din comuna Licurici, ce aparţine unui bărbat de 40 de ani, iar dintr-o încăpere a locuinţei au sustras un cazan din cupru, cu capacitatea de 70 litri şi un laptop.

În baza probatoriului administrat în dosar, organele de cercetare penală au dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, pentru tânărul de 19 ani, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propuneri legale.  De asemenea, organele de cercetare penală au dispus punerea în urmărire la nivel internațional a tânărului de 21 de ani, care a părăsit teritoriul României după săvârşirea faptei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*