Dublă sancțiune pentru un gorjean

Un tânăr de 21 de ani din  Motru a primit o amendă uriașă. Cu 5000 de lei a fost sancțiunea aplicată de inspectorii din cadrul ITM Gorj, pentru că a refuzat să colaboreze cu aceștia în momentul în care au ajuns la spălătoria unde lucra. Bărbatul a refuzat să completeze fișa de identificare, spunând că nu este obligat să facă acest lucru. Dorind să scape cât mai repede de inspectorii de muncă, tânărul a sunat la 112 sesizând faptul că este sechestrat de către angajații ITM. Oamenii legii au decis să il sancționeze și  pe tânăr, deoarece a apelat fără motiv numărul unic de urgență 112. Controale pentru combaterea muncii nedeclarate a inspectorilor teritoriali de muncă Gorj vor continua și în perioada următoare.