Florin Cârciumaru, învins

Disputa politică dintre senatorul Florin Cârciumaru și deputatul Mihai Weber pare că se va încheia în curând, odată cu decizia conducerii centrale a partidului de a organiza alegeri și la PSD Gorj. Dacă până acum s-a creat o adevărată isterie în ceea ce privește organizarea sau nu de noi alegeri, acum situația a fost tranșată, iar prin intermediul unui comunicat de presă, social-democrații gorjeni anunță că vor avea loc alegeri în organizația județeană. O dată exactă nu a fost stabilită, încă, cel mai probabil conducerea centrală a partidului grăbindu-se să facă acest anunț pentru a calma spiritele din PSD Gorj. Mihai Weber spune că data alegerilor va fi stabilită de Comitetul Executiv .

Mihai Weber

Potrivit aceluiași comunicat transmis presei, mandatul actualului președinte al social-democraților gorjeni era expirat, deși inițial se anunțase că Florin Cârciumaru fusese reconfirmat ca lider al PSD Gorj în toamna anului 2015 și urma să își ducă mandatul până în 2019.