Greva foamei, în fața CEO – UPDATE

Mai mulți salariați ai Carierei Roșiuța au intrat în greva foamei, în această dimineață, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia. Angajații, printre care și o femeie, sunt nemulțumiți de nivelul salariilor, despre care spun că sunt prea mici, raportat la munca grea, din carieră. Cu pancarte de gât, oamenii s-au postat la intrarea în sediul central al companiei și spun că nu vor renunța la protest, până când administrația nu va mări lefurile.

Oamenii spun că li s-au promis majorări, însă lefurile au rămas la fel, chiar și după echilibrarea salarială, ce ar fi trebuit să ducă la mărirea veniturilor mici din companie. Liderul de sindicat Nicu Bunoaica spune că angajații au promit promisiuni pentru egalizarea salariilor, însă ele au fost infime.

Sincr. Nicu Bunoiaca, lider Sindicatul Solidaritatea

Angajatii sunt extrem de indignati pentru faptul ca, de ani buni, nu au mai primit nimic la salarii.

Vox. angajati CEO

Angajatii spun că nu vor inceta protestele, pană cand nu li se va face dreptate si vor beneficia si ei de egalizarea salarială promisă. Cei mai multi dintre acestia lucrează in conditii foarte grele, în carieră, sub cerul iber.