Medic acuzat de abuz

O târgujiancă spune că a fost ținută la perfuzii, timp de trei zile, pentru a fi operată, deoarece medicul a amânat nejustificat intervenția chirurgicală, oferind pretexte dintre cele mai neserioase. Pacienta a venit din Italia, în concediu, și pentru că i s-a făcut rău, a mers la Spitalul din Tg Jiu, unde i s-a pus diagnosticul de hernie ombilicală. A fost programată la operație de medicul Valentin Neagu, însă nici după trei zile nu a fost supusă intervenției, pe motiv că medicul nu are timp.

Victoria Maria

Managerul spitalului, Gigel Capotă, spune că discuția invocată de medic, nu este un pretext, pentru a amâna o operație.

Gigel Capotă

După trei zile, în care operația a fost amânată, de la o zi la alta, femeia și-a cerut externarea, pentru a merge la un alt spital din țară.

Ion Maria

Familia vrea acum să facă plângere împotriva medicului de la Spitalul Județean din Targu- Jiu.