Pregătiri pentru un nou an universitar la UCB. Nicolae Dabija și Vincezo Bianchi, printre invitați

16

Festivitățile care vor marca deschiderea noului an academic la Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu se vor desfășura în data de 30 septembrie 2017, începând cu ora 9:30, în sala ”Horațiu Mălăele” din sediul Universității din Campusul Studențesc Debarcader , strada Tineretului, nr.4, conform următorului program:

  • 9:30 Deschiderea noului an academic 2017-2018
  • 11:30 Ședință festivă a Senatului a Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu
  • Festivitate de decernare de Doctor Honoris Causa al Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu a patru mari personalități:
  • Nicolae Dabija: poet, scriitor;

Membru al Academiei de Științe a Republicii Moldova

Membru de Onoare al Academiei Române din 2003

Președintele Asociației Oamenilor de Științe, Cultură și Artă din Republica Moldova

Vicepreședinte al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni și Membru de Onoare al Congresului Mondial Român

Redactor-șef al săptâmănalului ”Literatura și artă”, organ al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova

Distincții primite în România:

-1 decembrie 2000, Ordinul Steaua României în grad de Comandor-conferit de Președintele României prin Decretul nr.567 ”pentru remarcabila sa operă peotică și implicarea sa în redeșteptarea spiritualității românești”

-15 ianuarie 2000, Medalia guvernamentală a României ”Eminescu. 150 de ani de la naștere”, conferită de Președintele României.

  • Vincezo Bianchi, profesor universitar, pictor, poet, multiplu Doctor Honoris Causa, unul dintre cei mai apreciați sculptori contemporani, distins cu numeroase premii internaționale, membru a numeroase academii de arte.
  • Branislav Micunovic, profesor universitar, Ambasador al Muntenegrului în Serbia( fost ministru al culturii), renumit regizor, distins cu numeroase premii internaționale.
  • Gheorghe, Avornic, Hab. În drept, prof. Univ- rectorul Universității de Științe Politice și Economice Europene ”Constantin Stere” din Chișinău, multiplu DHC, președintele Uniunii Juriștilor din Moldova, vicepreședinte al Uniunii Internaționale a Juriștilor ( din 2002 până în prezent), redactor șef al Revistei Naționale de Drept (Republica Moldova), membru al Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova, vicepreședinte al Curții Internaționale de Arbitraj Comercial, director al Instiului de Cercetări Științificee în Domeniul Dreptului din Republica Moldova. A scris numeroase lucrări premiate internațional. În 2006 a fost declarat savantul anului, transmite UCB într-un comunicat de presă.