Prestatii sociale de peste 17 milioane de lei

24

Sume uriase a acordat Agentia Judeteană pentru Plăti si Inspectie Siocială Gorj, cetătenilor din judet. Banii au fost alocati celor care au nevoie de ajutoare de urgentă, ajutoare sociale, alocatii de stat, dar si ajutoare de incălzire. La nivelul judetului Gorj, pentru luna februarie au fost inregistrati 97.358 de beneficiari, iar suma achitată acestora a depăsit 17.7 milioane de lei. Cel mai mare număr al beneficiarilor s-a intregistrat la cei cu indemnizatia pentru cresterea si ingrijirea copilului, unde sunt 2.244 de beneficiari. Beneficiarii au obligatia să comunice primariilor, in scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri si la numărul membrilor familiei, in termen de 15 zile de la data la care a intervenit o schimbare. In cazul in care cetătenii nu respectă aceste reguli, vor suporta consecintele legii si riscă a rămână fără sprijinul financiar.