Regele Mihai, în amintirea românilor

Românii deplâng moartea ultimului rege al României. Numeroși oameni au depus flori și lumânări, la Palatul Regal din București. Printre cei care l-au cunoscut pe regele Mihai este și un fost primar din Gorj.Fostul primar al orașului Târgu Cărbunești a avut privilegiul de a lua masa cu regele Mihai. Cristian Toader Pasti și-a botezat chiar fiul, cu numele regelui.

Vox: Cristian Toader Pasti, fost primar

Cum l-a perceput pe omul care purta pe umeri o întreagă istorie?

Vox:: Cristian Toader Pasti, fost primar

Personalitatea regelui Mihai a inspirat numeroase subiecte pentru filme documentar, iar în ultimele ore, șefi de state și reprezentanți ai caselor  regale din Europa au trimis mesaje de condoleanțe.

Vox: Gheorghe Nichifor, istoric

Regele Mihai a fost ultimul monarh care a trăi între cele două războaie mondiale și a fost cel mai tânăr rege, încoronat, prima dată, la 5 ani și a ajuns pentru a doua oară pe tron, chiar în timpul celui de-al doilea război mondial. A renunțat la titlul de Hohenzoler, a fost exilat, a muncit ca oricare om simplu, ca vânzător și fermier, pentru a-și întreține familia. După revoluție, când a încercat să se întoarcă în țară, a fost refuzat de Ion Iliescu și a revenit în România după 45 de ani. În momentul în care a pășit din nou pe pământ românesc, lacrimile l-au năpădit. Regele Mihai a dat numeroase exemple de moralitate, ce rămân în istorie.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*