S-a răzbunat după ce a pierdut la păcănele

Nemulţumit că a pierdut o sumă mare la păcănele, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Târgu Jiu, s-a răzbunat pe maşina expusă pentru tombola aflată în centrul orașului. Patronul a chemat poliţia, care s-a deplasat la faţa locului identificându-l pe făptaş. Acesta va trebui să plătească daunele provocate.Bărbatul de 30 de ani, din Târgu Jiu, a fost nemulţumit de pierderile suferite la jocurile de noroc. Acesta a ieşit din local şi şi-a vărsat nervii pe maşina din faţa localului în care jucase. Au fost distruse mai multe componente ale autoturismului.

Sincr Ion Lazăr, purt cuv IPJ Gorj

Bărbatul a fost reţinut şi condus la sediul poliţiei. Acum, pe lângă faptul că a pierdut o sumă mare de bani, mai trebuie să plătească și pagubele pe care le-a produs. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.