Senatorii Cârciumaru și Iriza, întâlnire cu minerii

Senatorul PSD Florin Cârciumaru și senatorul ALDE Scarlat Iriza au facilitat, la începutul săptămânii, o întâlnire de lucru, la București, între liderii unor importante sindicate din Complexul Energetic Oltenia și specialiștii Ministerului Economiei, coordonați de secretarul de stat Simona Stana Țeighiu-Jurj, se arată într-un comunicat de presă.

Din partea partenerilor sociali, au participat la întrunirea de la Minister Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, Nelu Roşca, preşedintele Sindicatului “Liber” Cariera Roşiuţa, Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, dar și lideri de sindicat din alte zone.

Principalele subiecte dezbătute cu oficialii de la Ministerul Economiei au fost legate de posibile noi modificări ale Legii minelor și implementarea Statutului lucrătorilor din industria minieră. Sindicatele au propus spre analiză introducerea unui nou articol la Legea minelor, care să facă trimitere la Statutul lucrătorilor din industria minieră, statut în curs de elaborare.

De asemenea, delegația de la Gorj a primit acceptul de la Ministerul Economiei și în ceea ce privește introducerea unui amendament la Codul Silvic pentru a facilita exploatările miniere.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*