14 societăți comerciale verificate de oamenii legii

480

În ultimele 24 de ore, polițiștii au executat peste 20 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare sau carantină în cazul a 1.194 de persoane, în 267 de locații, și au fost supuse controalelor 14 societăți comerciale, cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe perioada stării de urgență. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 203 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 354.715 de lei, pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației.