Baschetbaliștii de la CSM Târgu Jiu au continuat seria victoriilor din Liga 1, după ce au trecut de CS U Craiova, într-un meci dominat clar de gruparea gorjeană, care s-a impus cu 89-47.
CSM Târgu-Jiu a înregistrat, duminică, a 10-a victorie consecutivă din Seria C a Ligii 1.
Baschetbaliștii lui Giannis Damalis au câștigat toate cele 4 secvențe ale meciului. Pe sferturi, scorul a fost 13-21, 10-27, 13-24, 11-17.
Khydarius Smith a fost cel mai bun marcator al CSM Târgu Jiu, cu 20 de puncte.
”În apărare am făcut un meci foarte bun. Am aplicat în mare parte ceea ce am lucrat în această săptămănă la antrenamente”, a declarat antrenorul Giannis Damalis, după victoria de la Craiova.
Etapa viitoare, CSM Târgu Jiu va juca, pe teren propriu, pe 2 februarie, cu Antares Gheorgheni.