Inspectoratul Școlar Județean Gorj a anunțat reorganizarea a patru școli gimnaziale din județ, începând cu anul școlar 2025-2026. Acestea vor fuziona prin absorbție cu licee din localitățile respective, liceele păstrând personalitatea juridică.
La Târgu Jiu, Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” va fuziona prin absorbție cu Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”, iar Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” va fuziona cu Liceul cu Program Sportiv.
La Motru, Școala Gimnazială nr. 2 va fuziona cu Colegiul Național „George Coșbuc”.
În Rovinari, Școala Gimnazială nr. 3 va fi integrată în Liceul „Gheorghe Tătărescu”.
Elevii din Târgu Jiu și Motru vor rămâne în aceleași clădiri, iar cei din Rovinari vor învăța în sediul liceului absorbant.