Judecătorii de la Tribunalul Gorj suspendă soluționarea cauzelor începând cu data de astăzi, 27 august, ca formă de protest față de proiectul de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților, menținând activitatea doar pentru dosarele considerate urgente.
Printre cauzele care vor fi judecate se numără ordinele de protecție, cererile și ordonanțele privind minorii, măsurile de internare medicală nevoluntară, drepturile fundamentale în faza de urmărire penală și cauzele urgente pentru persoanele aflate în stare de detenție.
Magistrații gorjeni solicită retragerea imediată a proiectului și avertizează că inițiativa afectează statul de drept și independența justiției, precizând că vor continua atribuțiile administrative, motivarea hotărârilor și formarea profesională, iar decizia va fi transmisă CSM, instanțelor și Baroului Gorj.