Un studiu Appinino realizat pentru o bancă din România arată că 70% dintre români pun bani deoparte, cei mai mulți în conturi de economii.
Totuși, există diferențe clare între generații în ceea ce privește scopul economiilor.
- * Generația Z (cei născuți între 1997 și 2012) economisește mai ales pentru vacante și hobby-uri.
 - * Generațiile Y (cei născuți între1981 și 1996) și X (cei născuți între 1961 și 1980) pun bani deoparte pentru familie și copii.
 - * Baby Boomers (cei născuți între 1946 și 1964) își rezervă economiile pentru situații de urgență sau cheltuieli neprevăzute.
 
Studiul arată, de asemenea, că 6 din 10 români recunosc conflicte între generații atunci când vine vorba de bani. Cercetarea a fost realizată online în luna octombrie, pe un eșantion de 800 de persoane cu vârste între 18 și 65 de ani.