Patru brățări din aur, vechi de aproximativ 3.300 de ani, au fost descoperite recent într-o pădure din Gorj de un detectorist pasionat din Târgu Jiu. Piesele au fost predate Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu”.
Descoperitorul, George Ștefan Andreescu, practică detectarea din 2018 și a găsit toate brățările în aceeași zonă, după un semnal izolat primit în timpul unei plimbări. Cele patru piese cântăresc aproximativ 36 de grame și au fost predate conform procedurilor legale.
Reprezentanții muzeului susțin că brățările provin din perioada târzie a epocii bronzului și sunt asociate culturii tracice. Artefactele vor fi expertizate și propuse pentru clasare la categoria Tezaur al Patrimoniului Cultural Național, datorită valorii lor istorice și arheologice.

Sursa foto: George Andreescu