Prima zi de concediu medical nu mai este plătită, începând de ieri, 1 februarie. Măsura se aplică tuturor salariaților, inclusiv bolnavilor cronici, deoarece Guvernul nu a stabilit încă excepții, deși Ministerul Sănătății recunoaște riscul apariției unor inechități.
Legea este valabilă până la 31 decembrie 2027, și a intrat în vigoare fără derogări. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat anterior că normele de aplicare ar putea ține cont de situații speciale, precum pacienții oncologici.
Conform noilor reguli, prima zi de concediu nu este plătită, zilele 2-6 sunt suportate de angajator, iar din ziua a șaptea, plata revine Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Indemnizația de concediu medical se calculează adunând veniturile brute obținute în ultimele 6 luni. Apoi suma totală se împarte la numărul de zile lucrătoare din acea perioadă și se obține media zilnică. Din această medie zilnică se calculează ulterior procentul cu care este plătită o zi de concediu medical, în funcție de durata perioadei de incapacitate temporară de muncă:
- 55% din baza de calcul pentru concediile de până la 7 zile,
- 65% pentru concediile de 8-14 zile,
- 75% pentru concediile de peste 15 zile.