Avocatul Poporului a sesizat astăzi Curtea Constituțională cu privire la ordonanța de urgență care a eliminat plata primei zile de concediu medical. Instituția consideră că măsura afectează drepturile asiguraților și contravine scopului protecției sociale în caz de boală.
În motivare, Avocatul Poporului arată că plata contribuției de asigurări sociale de sănătate este obligatorie și conferă calitatea de asigurat. Fondul național există pentru protecție în caz de boală, iar statul trebuie să asigure indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Instituția subliniază că statul poate stabili regulile de acordare ale indemnizațiilor, dar fără a goli de conținut dreptul constituțional.
Neplata primei zile de concediu medical a intrat in vigoare pe 1 februarie și este valabilă până la 31 decembrie 2027.