Primarul orașului Rovinari, Robert Filip, organizează o nouă dezbatere publică transmisă live pe rețelele de socializare, dedicată problemelor considerate prioritare pentru comunitate.
Evenimentul este programat astăzi, 12 februarie, de la ora 20:00.
Dezbaterea va fi transmisă simultan pe paginile oficiale de Facebook și TikTok ale edilului.
Pe agenda discuțiilor se află nivelul taxelor și impozitelor locale pentru anul în curs, precum și eventuale facilități sau modificări analizate de administrația locală. Vor fi prezentate stadiul proiectelor de anvelopare a blocurilor și investițiile publice planificate pentru 2026.
O dezbatere similară, organizată pe 19 ianuarie, a înregistrat aproximativ 100.000 de vizualizări pe platformele de socializare.