Rata anuală a inflației în România a scăzut ușor în ianuarie, la 9,6%, după ce în decembrie a fost de 9,7%. Prețurile alimentelor continuă să crească, cu majorări de 25% la cafea și peste 17% la fructe proaspete, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Românii au plătit mai mult cu peste 10% pentru zahăr, lapte și carne de vită.
Tarifele la energie electrică au urcat cu aproximativ 60% față de ianuarie 2025, iar energia termică s-a scumpit cu 15%.
Tricotajele, cărțile, ziarele și revistele au înregistrat creșteri de circa 9%.
Serviciile au devenit și ele mai scumpe. Transportul feroviar a crescut cu aproape 25%, iar serviciile de apă, canal, salubritate și cele de igienă și cosmetică au crescut cu aproximativ 17%.
BNR estimează că inflația va ajunge la 3,7% la sfârșitul anului 2026, mai mult decât prognoza anterioară de 3%.