Iani Gârbaciu a confirmat încheierea mandatului de subprefect al județului Gorj, după un an și o lună în cadrul Instituției Prefectului. Acesta a precizat că perioada petrecută în funcție a reprezentat un moment important în cariera sa.
A fost, cu siguranță, cea mai mare onoare trăită în viața mea profesională – să pot lucra în slujba țării mele, a județului în care m-am născut și a gorjenilor, din funcția de subprefect, timp de 1 an și o lună.
Vă mulțumesc dumneavoastră, celor care ați avut încredere în mine, colegilor din Partidul Național Liberal pentru sprijin și echipei din cadrul Instituției Prefectului pentru buna colaborare din această perioadă.
Rămân, ca și până acum, alături de Gorj și de gorjeni.
Funcția de subprefect va fi preluată de Ionuț Dinu Drăgoi, în vârstă de 43 de ani, din partea PSD.
Acesta este jurist la Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” și consilier al prefectului PSD Șerban Predescu.
Drăgoi urmează să fie învestit astăzi, la ora 10:00, în cadrul Instituției Prefectului Gorj.