Senatul dezbate astăzi moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, inițiată de 44 de senatori din grupurile parlamentare PACE – Întâi România, AUR și neafiliați.
Aceștia acuză blocarea proiectelor energetice strategice realizate în proporție de peste 90% pe teritoriul României.
Moțiunea, intitulată „Diana Buzoianu, comisarul roșu-verde al setei și întunericului”, o vizează pe ministră pentru restricțiile impuse asupra barajelor și pădurilor, iar parlamentarii Opoziției au folosit apelativul „bolșevica de la Mediu”, acuzând o dictatură administrativă sub masca politicii de mediu.
Parlamentarii susțin că, în contextul crizei energetice mondiale, fiecare megawatt produs la nivel național este vital pentru independența energetică și scăderea facturilor românilor.
Ministerul Mediului este acuzat că funcționează ca o fortăreață a blocajului, împiedicând realizarea proiectelor care ar reduce dependența energetică.