Președintele Nicușor Dan a promulgat legea privind prevenirea și combaterea femicidului, la aproape o lună după adoptarea în Parlament.
Actul normativ introduce, pentru prima dată în legislația națională, definirea clară a acestei infracțiuni. Șeful statului a subliniat că violența împotriva femeilor a fost mult timp ignorată sau tratată insuficient.
Legea stabilește pedepse aspre și măsuri de prevenire, oferind autorităților instrumente pentru intervenții rapide înainte ca situațiile să degenereze în tragedii.
Proiectul a fost adoptat pe 25 martie de Camera Deputaților, for decizional. Potrivit noilor prevederi, femicidul poate fi pedepsit cu închisoare între 15 și 25 de ani sau chiar cu detenție pe viață, în funcție de gravitatea faptei.