Liderii AUR George Simion și Petrișor Peiu participă astăzi la două evenimente organizate în municipiul Târgu Jiu. Prima întâlnire este programată la ora 15:45 și are ca temă situația sistemului energetic național și viitorul Complexului Energetic Oltenia.
Evenimentul este organizat de deputata Ionelia Priescu, președintele AUR Gorj, care spune că au fost invitați și angajați ai Complexului Energetic Oltenia. Parlamentara susține că județul depinde economic de activitatea companiei și cere oprirea procesului de închidere.
Ionelia Priescu a anunțat că AUR a depus un proiect pentru modificarea Legii minelor, cu scopul protejării zăcămintelor de cărbune.
De la ora 18:00, George Simion și Petrișor Peiu vor participa la conferința „România între Brâncuși și Eliade”, organizată în contextul Anului Național „Constantin Brâncuși”.