Președintele Nicușor Dan a anunțat ieri, 14 iunie, faptul că Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat în cursul dimineții. În aceste condiții, șeful statului l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Adrian Veștea, reprezentant al Partidului Național Liberal.
Nicușor Dan a declarat că Adrian Veștea este o persoană pro-occidentală, cu experiență în administrarea bugetelor.
Totodată, președintele i-a mulțumit lui Eugen Tomac pentru asumare și responsabilitate. Șeful statului a afirmat că, între timp, a devenit clar că este necesară o soluție politică. Nicușor Dan a transmis mulțumiri și persoanelor care erau pregătite să facă parte din Guvernul propus de Eugen Tomac și care acceptaseră să ocupe funcții publice.
Reacția conducerii PNL a venit la scurt timp după anunțul de la Cotroceni. Ilie Bolojan a declarat că nici el și nici conducerea partidului nu au fost informați în prealabil despre intenția președintelui de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția de premier.
Liderul PNL a catalogat decizia drept un act ostil și o încercare de rupere a PNL. Bolojan a susținut că desemnarea unui premier din partid fără consultarea conducerii încalcă principiile colaborării politice.
„Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD.
Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială.” – Ilie Bolojan
El a anunțat convocarea Biroului Politic Național astăzi, la ora 17:00, pentru stabilirea unei poziții oficiale.