Polițiștii din Târgu Jiu au reținut un bărbat de 41 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de corupere sexuală a minorilor. Cazul a fost deschis după ce părinții a două fete de 10 și 11 ani au sesizat comportamentul suspect.
Incidentul ar fi avut loc ieri, 15 iunie, în jurul orei 16:20, într-un bloc din municipiul Târgu Jiu, unde bărbatul ar fi avut un comportament indecent în prezența celor două minore, aflate pe casa scării. În urma verificărilor făcute de polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, a fost identificat rapid un bărbat de 41 de ani, bănuit de faptă.
Pe numele acestuia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerea în arestul IPJ Gorj.