Parlamentul a aprobat un proiect de lege care permite consumul de bere pe stadioane, prin modificarea Legii 4 din 2008.
În arenele sportive vor putea fi vândute băuturi slab alcoolizate, cu până la 5% alcool în volum. Vânzarea va fi permisă doar în pahare fără capac, din hârtie sau plastic.
De asemenea, pe stadioane vor fi afișate atenționări privind consumul responsabil de alcool.
Proiectul a fost adoptat cu 242 de voturi „pentru”, 9 „împotrivă” și 34 de abțineri. Proiectul de Lege urmează să ajungă pe masa președintelui Nicușor Dan pentru promulgare.