Polițiștii din Bumbești-Jiu au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, după un incident produs la o carieră din localitatea Pleșa.
O explozie controlată pentru lucrări miniere a fost urmată de desprinderea mai multor roci de pe un versant.
Din verificările polițiștilor reiese că lucrarea de dinamitare a fost executată de o societate autorizată, subcontractată pentru astfel de operațiuni. Incidentul s-a produs ieri, 14 iulie, în jurul orei 14:30, în cadrul unei exploatări miniere din zonă.
Rocile desprinse au avariat un utilaj de tip concasor și un autoturism aflat în apropiere. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările producerii incidentului.
„La data de 14 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați cu privire la producerea unor distrugeri în zona unei cariere din localitatea Pleșa, în urma unei activități de dinamitare controlată.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă de cercetare, care a constatat că, în jurul orei 14:30, în cadrul unei exploatări miniere, a fost efectuată o lucrare de dinamitare controlată de către o societate autorizată și subcontractată pentru executarea unor astfel de operațiuni.
În urma exploziei, de pe versantul aflat în zona unei exploatări învecinate s-au desprins mai multe roci, care au provocat avarii unui utilaj tip concasor și unui autoturism aflat în apropierea locului producerii incidentului.
Din verificările efectuate până în prezent a rezultat că nu au fost înregistrate victime omenești, fiind constatate exclusiv pagube materiale.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerea măsurilor legale.” – IPJ Gorj.