Polițiștii din Târgu Jiu au deschis un dosar penal pentru furt, după ce au fost sesizați prin 112 că din sediul unei formațiuni politice ar fi fost sustrase mai multe bunuri.
Sesizarea a fost făcută de vicepreședintele organizației politice.
Din cercetările efectuate până în prezent, polițiștii au stabilit că un bărbat de 62 de ani, din comuna Padeș, ar fi ridicat bunurile din sediu folosind cheile pe care le deținea. Acesta le-ar fi mutat într-o altă locație, deoarece imobilul urma să intre în renovare.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, este vorba despre Mihai Fănică Elena, suspendat vineri, 17 iulie, din funcția de președinte al organizației S.O.S. România, filiala Gorj.