Municipiul Motru are un nou Plan Urbanistic General, aprobat în unanimitate de Consiliul Local. Documentul este primul de acest fel din județul Gorj și se numără printre primele cinci aprobate la nivel național, potrivit administrației locale.
Planul Urbanistic General a fost realizat în aproximativ doi ani, cu finanțare de aproape 2,7 milioane de lei prin PNRR. Documentația include zece stații de încărcare pentru vehicule electrice și extinderea intravilanului cu 150 de hectare în zone importante ale municipiului.
Noul plan prevede și reorganizarea unor zone, în funcție de solicitările proprietarilor, precum și dezvoltarea unor spații de mobilitate urbană și perdele forestiere.