ActualitateModernizarea infrastructurii continuă în Gorj
Lucrările de modernizare pe drumurile județene DJ 663A și DJ 674A avansează constant, fiind realizate în proporție de 30% la finalul lunii iulie. Proiectul este susținut…
6 august 2025
ActualitateLucrările de modernizare pe drumurile județene DJ 663A și DJ 674A avansează constant, fiind realizate în proporție de 30% la finalul lunii iulie. Proiectul este susținut…
6 august 2025
ȘtiriIon Iliescu, fostul președinte al României, a murit astăzi, 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani. A fost internat din iunie la Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fusese…
5 august 2025
ActualitateConfederațiile sindicale din România au decis să pregătească un set comun de revendicări și să organizeze proteste la prefecturi începând cu 20 august. Vor strânge…
5 august 2025
EconomieRomânia are cea mai scurtă durată a vieții profesionale din Uniunea Europeană, cu puțin peste 32 de ani petrecuți activ pe piața muncii, potrivit Eurostat. Acum două…
5 august 2025
EconomieÎncepând cu 1 ianuarie 2026, tarifele pentru parcările de reședință din Târgu Jiu vor fi majorate. Conform regulamentului în vigoare, acestea erau stabilite astfel: 120…
5 august 2025
CulturăMuzeul Național „Constantin Brâncuși” vă invită miercuri, 6 august, ora 18.00, la vernisajul expoziției „WE”, cu sculpturi semnate de artista americană Patricia Goodrich…
5 august 2025
ActualitateStudenții înscriși la forma cu frecvență, pe locuri bugetate, vor primi burse doar pe durata activităților didactice, conform noului ordin publicat în Monitorul Oficial…
5 august 2025
EconomieMinistrul Energiei, Bogdan Ivan, propune un plan de reducere între 5 și 15% a facturilor la energie în decurs de un an și jumătate. Acesta vizează creșterea producției…
4 august 2025
ȘtiriDouă femei au fost reținute de polițiștii din Târgu Jiu, fiind acuzate că au furat 1.300 de euro dintr-o locuință. Incidentul a fost semnalat prin 112 de un tânăr de 21…
4 august 2025
ActualitateÎn perioada 28 iulie - 01 august, polițiștii din cadrul IPJ Gorj au desfășurat activități preventive în tabere școlare din județ, implicând aproximativ 1.000 de copii…
4 august 2025
ActualitateStarea fostului președinte Ion Iliescu este critică de aproape 48 de ore, organele cedându-i pe rând, potrivit medicilor de la Spitalul SRI din București. El este…
4 august 2025
ActualitateAdministrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabilă pentru județul Gorj în intervalul 4 august, ora 12:00 - 5…
4 august 2025
Radio Târgu Jiu
97,8 FM · Se aude bine!