A început modernizarea și extinderea Secției de psihiatrie

198

Secția de psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, acolo unde au fost nenumărate scandaluri, este modernizată cu fonduri obținute din sponsorizări. Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a declarat că instituția pe care o conduce va aloca fondurile necesare pentru ca lucrările să fie finalizate anul viitor.

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj

Președintele Consiliului Județean Gorj a dat asigurări cu privire la faptul se vor aloca fondurile necesare pentru ca lucrările să fie finalizate anul viitor.

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj

Secția de Psihiatrie a fost implicată într-o serie de scandaluri. În primul rând, o angajată, care este fiica vitregă a managerului Spitalului Județean, a filmat trei pacienți care erau protagoniștii unei scene erotice. O femeie se săruta cu un alt pacient, printre gratiile ce despărțea două încăperi, în timp ce un altul o mângâia pe pacientă. Imaginile au ajuns să fie difuzate în mass media.

De asemenea, o sală de la Secția de psihiatrie a fost transformată în frizerie, doi angajați filmându-se în timp ce se tundeau cu un aparat.