Concurs de drifturi, pe Transalpina. Derapajele vor avea loc la înălțime de peste 2000 de metri.

148

A patra ediție a Campionatului Național de Drift se va desfășura, în perioada 10-11 august, pe cea mai înaltă șosea din țară, Transalpina, la o înălțime de peste 2000 de metri. Anul acesta, la competiție, sunt așteptați peste 30 de piloți, din România și Bulgaria. La clasa PRO, liderul Campionatului Național de Drift este Răzvan Frățianu, urmat de Sorin Ene și Danko Dimitov, iar la Semi Pro, cel care conduce este Daniel Tonchev, alături de Claudiu Adam.

Alin Huiu, reprezentant al Campionatului Național de Drift

De asemenea, pe perioada desfășurării competiției, vor fi impuse reguli de circulație. Așadar, sâmbătă, circulația va fi închisă aproape pe tot parcursul zilei, iar duminică, între orele 08.00-12.00 și 14.00-19.00.