Accident cu victime la Bârsești

Un accident s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe podul Șușița, spre cartierul Bârsești.
La fața locului s-au deplasat trei ambulanțe și două autospeciale de descarcerare.
Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 4 persoane (3 adulți și 1 copil).
Victimele vor fi transportate la spital.
"Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza municipiului Tg-Jiu, în care au fost implicate două autoturisme.
S-au deplasat la fața locului echipajele de pompieri cu o autospecială de stins incendii cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe SAJ Gorj. În urma accidentului, au rezultat 4 victime ( 3 adulți și 1 minor) cărora li s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la UPU Tg-Jiu pentru investigații medicale amănunțite", potrivit unui comunicat de presă transmis de ISU Gorj.

Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateProiectul privind reducerea numărului de parlamentari a fost respins
15 septembrie 2026
ActualitateGranturi de 52 de milioane de euro aprobate de Comisia Europeană pentru crescătorii de bovine din România
14 septembrie 2026
ActualitatePrețul gazelor s-a scumpit cu 125%
14 septembrie 2026
ActualitateProbleme cu apa potabilă la Logrești
14 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
ȘtiriSe oprește apa în Țicleni
15 septembrie 2026
ȘtiriDoar 40% dintre adolescenți consumă zilnic fructe și legume
14 septembrie 2026
ȘtiriMIPE anunță când va fi cunoscut bilanțul final al PNRR
14 septembrie 2026
ȘtiriCâți bani au primit partidele politice din banii statului în septembrie
14 septembrie 2026
