Complexul Energetic Oltenia a transmis un punct de vedere după accidentul de muncă produs la Sucursala Electrocentrale Rovinari, în această dimineață, în jurul orei 05:50.
Incidentul a implicat un electrician angajat al companiei.
Potrivit comunicatului, salariatul s-a urcat în mod nejustificat pe o instalație de desprăfuire dezafectată după rondul efectuat în zona Atelierului Concasare Nord. Acesta s-a dezechilibrat pe calea de acces spre acoperișul clădirii Concasare 1 și a căzut pe o platformă tehnică.
Angajatul a primit primul ajutor la fața locului și a fost transportat la Spitalul Orășenesc Rovinari, apoi la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Evenimentul a fost raportat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, iar compania a constituit o comisie de cercetare.
În data de 19 mai 2026, în jurul orei 05:50, la Sucursala Electrocentrale Rovinari din cadrul Societății Complexul Energetic Oltenia, a avut loc un accident de muncă.
Un salariat încadrat pe un post de electrician, după efectuarea rondului în instalațiile aferente Atelierului Concasare Nord – acționările benzilor transportoare, în mod nejustificat, s-a urcat pe Instalația de Desprafuire (instalație dezafectată) și s-a deplasat pe calea de acces care duce spre acoperișul clădirii Concasare 1, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut pe platforma de la nivelul acționărilor benzilor transportoare.
Salariatului i-a fost acordat primul ajutor de către personalul de specialitate din cadrul S.E. Rovinari, după care a fost transportat cu ambulanța din cadrul sucursalei la Spitalul Orășenesc Rovinari, fiind ulterior transferat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu în vederea efectuării de investigații și acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Evenimentul a fost comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, conform procedurilor legale în vigoare. Conducerea Societății Complexul Energetic Oltenia a dispus constituirea unei comisii de cercetare a evenimentului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor exacte ale producerii accidentului.