Actorul american Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit unui comunicat transmis de familie. Decesul a avut loc pe 19 martie, în Hawaii, după o urgență medicală, fiind confirmat oficial în 20 martie.
Familia a anunțat că actorul a murit în liniște, înconjurat de cei apropiați, fără a face publice detalii despre cauză.
„Cu inima îndurerată, familia noastră anunță trecerea subită în neființă a iubitului nostru Chuck Norris, ieri (joi) dimineață. Deși dorim să păstrăm confidențialitatea circumstanțelor, vă rugăm să știți că a fost înconjurat de familie și s-a stins în pace.
Pentru lume, a fost un practicant de arte marțiale, un actor și un simbol al forței. Pentru noi, a fost un soț devotat, un tată și un bunic iubitor, un frate extraordinar și sufletul familiei noastre.
Și-a trăit viața cu credință, cu un scop bine definit și cu o devotament neclintit față de cei pe care îi iubea. Prin munca, disciplina și bunătatea sa, a inspirat milioane de oameni din întreaga lume și a lăsat o amprentă de neșters asupra vieții atâtor oameni.”
Chuck Norris a devenit celebru ca multiplu campion de arte marțiale și actor în filme de acțiune. A cunoscut succesul internațional după apariția din 1972 alături de Bruce Lee și prin serialul „Walker, Texas Ranger”, difuzat între 1993 și 2001.