Acuzat că și-a violat propria fiică

492
Woman is Covering Her Face In Fear Of Domestic Violence as her partner threatens her with his fist

Un bărbat, de 43 de ani, din comuna Bîlteni, a fost reținut de polițiști. Acesta este acuzat că și-a violat propria fiică, în vârstă de 14 ani. Fata locuiește cu bunica ei, părinții fiind divorțați, dar aceasta și-a vizitat regulat tatăl începând din vara anului trecut.

„Polițiștii din localitate au fost sesizaţi de o femeie, de 50 de ani, din comuna Bâlteni, despre faptul că începând cu vara anului 2017 şi până în luna iulie a.c., bărbatul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa, de 14 ani, fără consimţământul acesteia, ameninţând-o cu acte de violență, dacă dezvăluie cele întâmplate.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că minora, locuieşte împreună cu bunica ei, întrucât părinţii sunt divorţaţi, mama sa este plecată în Italia, iar din vara anului 2017 ar fi făcut vizite regulate la domiciliul tatălui ei. Urmează ca tânăra să fie prezentată la S.M.L. Gorj, în vederea examinării medico-legale. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.