Alertă RO-ALERT în județul Tulcea, după un atac cu drone lângă granița României

În noaptea de joi spre vineri, locuitorii din nordul județului Tulcea au primit un mesaj RO-ALERT care îi avertiza cu privire la posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian, ca urmare a atacurilor cu drone lansate de Rusia asupra portului Ismail din Ucraina. Populația a fost îndemnată să se adăpostească, iar alerta a durat 90 de minute.
MApN a transmis că, deși „un grup de ținte” s-a apropiat de granița României, dronele nu au pătruns în spațiul aerian național, iar situația nu a necesitat decolarea avioanelor de poliție aeriană. Semnalul de încetare a alertei a fost emis la ora 1:42, iar cercetările în teren au fost demarate în dimineața zilei de astăzi, 30 mai.
Până în prezent, începând cu 5 septembrie 2023, au fost descoperite în România aproximativ 17 fragmente de drone, majoritatea în județul Tulcea. MApN precizează că mesajele RO-ALERT sunt transmise în baza unor protocoale clare, când sistemele de supraveghere detectează drone apropiindu-se periculos de graniță.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
Te-ar putea interesa
ActualitateVești bune pentru medicii rezidenți! Aceștia ar putea fi plătiți pentru gărzi încă din primul an
27 octombrie 2026
ActualitateArest preventiv pentru târgujianul care a încercat să fure dintr-o mașină la începutul lunii octombrie
27 octombrie 2026
ActualitateCriza locurilor de muncă în Gorj! Peste 5.000 de șomeri și doar câteva zeci de posturi vacante în tot județul
27 octombrie 2026
ActualitateCasca de protecție ar putea deveni obligatorie pentru toți utilizatorii de trotinete și biciclete electrice
27 octombrie 2026




