Amânarea plății utilităților a fost aprobată. Firmele pot cere amânarea plății CAS și CASS

392

Senatul a aprobat un nou proiect de lege, privind posibilitatea amânării plății facturilor de utilități pentru o perioadă de trei luni. Acest proiect prevede și amânarea pentru trei luni a plății CAS și CASS pentru firmele care își păstrează angajații. Persoanele care au intrat în șomaj tehnic sau cei care nu au bani să își mai plătească datoriile trebuie să știe că vor putea solicita în curând amânarea plăților la apă, gaze, salubritate sau chiar și telefonie mobilă. Același lucru pot să solicite și administratorii firmelor. Astfel, angajatorii vor putea solicita amânarea plății la utilități, urmând ca după această perioadă sumele care se adună pentru plată să fie eșalonate pe o perioadă de 12 luni, fără a se percepe dobânzi și penalități de întârziere. Această inițiativă va merge la Camera Deputaților, care va avea rol de for decizional.