Asistentul Marin Popescu, din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj, a transmis public, într-un live pe rețelele sociale, versiunea sa asupra incidentului în care un elicopter SMURD nu a putut prelua inițial un pacient din cauza accesului blocat la heliportul din Târgu Jiu.
Potrivit acestuia, echipajul de ambulanță s-a aflat din timp în locul obișnuit de întâlnire, pe terenul de antrenament nr. 3, acolo unde s-au făcut și în trecut transferuri de pacienți. El susține că elicopterul a aterizat inițial în altă zonă, respectiv pe heliportul nefuncțional, unde poarta era încuiată cu lacăt.
În contradicție cu informațiile oficiale transmise de IGAV, care sugerau că prezența ambulanței lângă poarta heliportului ar fi dus la confuzie pentru echipajul aerian, asistentul afirmă ferm că echipajul de ambulanță nu a indus în eroare piloții și nici nu le-a semnalizat un punct fals de aterizare.
„Nu noi am greșit. Am fost poziționați acolo unde ni s-a spus și am comunicat constant cu dispeceratul. Elicopterul a venit într-un loc închis, iar noi ne-am adaptat și am dus pacientul în siguranță”, a declarat Marin Popescu.
De asemenea, acesta critică lipsa de reacție a conducerii Serviciului de Ambulanță Gorj, acuzând că instituția nu și-a apărat echipajele în fața unor acuzații nefondate.
Sursa video: facebook.com/marin.popescu