Amenzi de zeci de mii de lei aplicate șoferilor vitezomani

În noaptea de 11 spre 12 septembrie a.c., în intervalul orar 22:00-02:00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pe varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, precum și pe principalele artere rutiere din municipiu, pentru prevenirea și combaterea comportamentului agresiv în trafic și impunerea respectării legislației rutiere.
În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 5.460 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, au fost reținute 4 permise de conducere pentru comportament agresiv în trafic, precum și 2 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii au constatat o infracțiune la regimul rutier, constând în conducerea unui autovehicul în perioada în care exercitarea dreptului de a conduce era suspendată.
Acțiuni similare au fost desfășurate, în ultimele zile, și de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci, care au urmărit, de asemenea, prevenirea și combaterea comportamentului agresiv în trafic și creșterea gradului de siguranță rutieră.
În urma activităților desfășurate, polițiștii din Novaci au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.963 de lei.
Ca măsuri complementare, au fost reținute 5 permise de conducere, dintre care 2 pentru comportament agresiv în trafic, precum și 2 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
Polițiștii rutieri vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii comportamentului agresiv în trafic, precum și a creșterii gradului de siguranță rutieră și prevenirii accidentelor de circulație.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
EvenimentVindea haine contrafăcute! Polițiștii au confiscat toată marfa
13 septembrie 2026
EvenimentUn joc de artificii i-a adus unei târgujience dosar penal
13 septembrie 2026
EvenimentAtelierele de vară pentru copii continuă la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu
10 septembrie 2026
EvenimentCampanie de sterilizare gratuită a câinilor, la Aninoasa
8 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
ActualitatePrețurile la carburanți au explodat! Bogdan Ivan cere controale
12 septembrie 2026
ActualitateCod galben de vreme severă! Ploi torențiale, vijelii și rafale de până la 70 km/h
12 septembrie 2026
ActualitateÎncep lucrările pe drumul Alimpești- Polovragi
12 septembrie 2026
ActualitateRaed Arafat inculpat într-un dosar de contrabandă
11 septembrie 2026
