Anchetă privind achizițiile la Complexul Energetic Oltenia

Polițiștii din Gorj au declanșat o amplă anchetă într-un dosar privind achiziții derulate în cadrul Complexului Energetic Oltenia.
În dimineața zilei de astăzi, 13 mai, au fost puse în executare 19 mandate de percheziție domiciliară în mai multe județe.
Descinderile au avut loc în Gorj, Mehedinți, Argeș, Ilfov și București, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Ancheta vizează modalitatea de derulare a unor proceduri de achiziție realizate în perioada 2025 - martie 2026.
Potrivit IPJ Gorj, cercetările sunt desfășurate într-o cauză penală aflată în lucru, iar acțiunea beneficiază de sprijinul mai multor inspectorate de poliție județene. Dosarul vizează documentarea unor posibile fapte legate de contracte de transport și închiriere de utilaje, de ordinul milioanelor de lei.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
Te-ar putea interesa
ActualitateBiblioteca Județeană Gorj a primit o donație valoroasă din partea Bibliotecii Academiei Române
28 octombrie 2026
ActualitateAcțiuni de tip BLITZ, pe drumurile publice din Gorj! Ce nereguli au constatat oamenii legii
28 octombrie 2026
Actualitate140 de amenzi și 5 permise suspendate în urma acțiunilor de siguranță rutieră
28 octombrie 2026
ActualitatePropunere radicală pentru siguranța elevilor: jandarmi la intrările în școli și controlul ghiozdanelor
28 octombrie 2026




