Andreea a pierdut lupta cu boala la doar 28 de ani

6944

Andreea Rusu, tânăra de 28 de ani, din Câlnic, care a fost diagnosticată cu cancer, în urmă cu patru ani, a încetat din viață noaptea trecută, pe patul de spital din Târgul Jiu. Membrii familiei împreună cu reprezentanții Centrului de Transfuzii din municipiu au făcut nenumărate apeluri la oamenii de bine. Au fost făcute donații numeroase de sânge, însă în zadar. Boala tinerei a recidivat atunci când se aștepta mai puțin. Pe 29 aprilie, tânăra a postat pe pagina ei de socializare un mesaj de mulțumire pentru cei care i-au acordat ajutorul, susținând că se simte mai bine. Câteva zile mai târziu aceasta a ajuns din nou la spital, acolo unde medicii împreună cu apropiații au încercat să facă tot posibilul pentru a o ajuta. Aceasta era necăsătorită și avea un birou juridic în Târgu Jiu.